Una dintre cele mai controversate fortificații este bateria 14-15 Broscărei. Aceasta se află în orașul Măgurele, în spatele Institutului de fizică Atomică, la marginea pădurii care înconjoară fostul reactor. Se încadrează în tipul 2 de baterii. A fost trecută în patrimoniul aceluiași Minister de Interne, încă din perioada comunistă.

În trecut, înainte de 1989, a fost folosită drept depozit pentru deșeurile radioactive de la reactor, dar se pare ca a fost decontaminată cu zeci de ani în urmă. În momentul de față, bateria este deținută de Ifin Măgurele, în prezent ICPMR, S.C. Radioactiv Mineral S.A. ADM. C. Local Măgurele.

Accesul este liber, fortificația fiind într-o stare de degradare similară cu a celor mai multe dintre fortificații. Totuși toți exploratorii urbani se feresc să se aventureze aici. Se cuvine o verificare autorizată, dar zona poate fi folosită în colaborare cu cei de la la Institutul de Fizica Atomică pentru un muzeu al științelor și tot felul de spații și ateliere educative.