Fortul I Chitila este unul dintre cele două edificii de acest tip existente în România. Construit după planurile originale ale generalului arhitect Henri Brialmont, făcea parte dintre pilonii apărării Capitalei. Fortul I Chitila este un fort de tip I, cu multe elemente caracteristice anilor 1880. Este o construcție mare – poate una dintre cele mai mari din centura de fortificatii, iar caracteristica principală a acestui fort este prezența a șase turele, poziționate relativ simetric. Are două elemente disticte – fortul propriu zis, un traseu pentagonal, și reduitul (o fortificație adiacentă în mijlocul fortului) în formă unui as   de pică.

Încăperile erau dispuse pe un singur etaj, sub parapetul frontului anterior. Cazarma garnizoanei fortului se afla pe frontul principal, încăperile având o deschidere de 5,5 m și o grosime a bolții de 2,5 m. Din cazarmă, trupa avea acces într-o galerie circulară, de unde, pe două scări, se ajungea pe parapet. Ieșirile scărilor pe parapet erau protejate de câte o traversă din zid. De-a lungul galeriei circulare existau  mai multe magazii de muniții.

Legătura cu semicaponiere și caponiera, precum   și cu cupolele fortului se realizau prin galerii care porneau din galeria circulară. Intrarea în fort se făcea pe frontul posterior și era protejată cu un grilaj metalic. Aici se afla corpul de gardă, care dispunea de încăperi separate, magazii de pulbere și muniții precum și amenajări sanitare. Poarta era apărată cu un tun cu tragere repede cal. 57 mm, fixat pe “afet de ambrazură“, destinat să acopere rampa de intrare  în fort, și cu armament ușor – puști și mitralieze – amplasate în crenelurile de infanterie ce sunt dispuse de o parte și de alta a gangului.

Fortul Chitila este primul finalizat din centura de fortificații. Dincolo de istoricul său, fortul este mare și are acces din mai multe direcții, aflându-se într-un relief cu pante și terase, este atractiv pentru o dezvoltare cu agrement pentru diverse vârste și zona Horeca în proximitatea capitalei, desigur cu parcare generoasă.

Accesul este ușor din Strada Cartierului din oraşul Chitila, care face legătura între Șoseaua de Centură şi Strada Rudeni care mărgineşte fortul pe partea sud-vestica. Dacă venim dinspre Centură, vom merge pe strada Cartierului spre nord-vest, având Remat pe partea dreaptă, până când observăm că se termină gardul Remat de la stradă şi se face o alee la dreapta. Apoi pe un drum de țară se face accesul spre intrarea principală în Fortul 1 Chitila. Există destul de mult spațiu liber care să permită construcția unor clădiri/ amenajări conexe. Terenurile dintre șoseaua de centură și fort sunt în propritatea Rematholding și MApN. În fața fortului se află un cimitir

În planurile de reintegrare a fortificației în circuitul urban Fortul I Chitila a fost gândit ca unul din elementele de bază ale polului Albastru – aici putând fi dezvoltate o sumă de lucruri centrul expozițional cu tema forturilor, cu spații pentru evenimente și câteva camere în regim hotelier, cu zonă gastro (restaurante și cafenele -precum în forturile din Belgia de exemplu Hoboken, realizat de acelasi arhitect) și degustare de vinuri (Zarea este unul dintre proprietari), cu o zonă generoasa de agrement. De aici se pot organiza și tururi ghidate către celelalte forturi vizitabile, precum și centru de închiriere biciclete, putându-se organiza trasee velo spre Parcul Dendrologic, Mogoșoaia, Domeniul Știrbei sau chiar spre celelalte forturi până la Pădurea Băneasa și Gradina Zoo.

Imagini actuale